Cu ceva timp in urma mi-au fost adresate doua intrebari. Una, si cea mai recenta ''Ce ai face tu pentru a face lumea mai buna?'' si a doua, ceva mai veche, la care am raspuns doar evaziv si in treacat : ''Crezi ca e posibil ca un om sa se schimbe ?''

            Sunt doua intrebari ce ma zgandaresc de ceva timp, as vrea sa pot scrie exact asa cum imi zboara si gandurile. Dar ce folos, ca degetele nu se pot misca asa repede ca si gandurile, si ele, ca si viata, trec mai departe grabite, sar de la o idee la alta, si uite asa incepem viata cu o dorinta, si la sfarsit ne dam seama ca de fapt nu am avut doar una, ci o sumedenie. Cate din ele am fost in stare sa le indeplinim, cate nu..?!

            As vrea sa incep, totusi, cu raspunsul pentru cea dea doua intrebare; si nu stiu daca e intradevar un raspuns, i-as zice mai degraba, o parere personala. Asa cum am raspuns si atunci, raspund si acum: consider ca un om se poate schimba, insa are nevoie de multa putere interioara, de o vointa de fier.

            Fiecare si-a construit in timp un anumit fel de a fi, un anumit comportament, anumite obiceiuri, care mai devreme sau mai tarziu ajung sa ne domine. In momentul in care iti dai seama ca acele obiceiuri nu te duc pe un drum asa cum il visai tu cu ceva ani in urma, incepe marea batalie. Normal, obiceiurile deja au pus stapanire pe viata ta, si ca orice stapan, greu vor ceda locul. Si de fiecare data cand tu, de fapt, incerci, doar sa fii stapan pe propria-ti viata, ele se vor impotrivi, de multe ori, chiar vor reusi sa ne ingenuncheze, sa ne faca sa cadem cu fata in jos in ţărână, uneori prea uscata, alteori plina de umezeala, reusesc sa sape adanc in sufletul nostru, sa ne convinga ca  schimbarea e dureroasa. Culmea e ca pe cei slabi, chiar reusesc sa-i pacaleasca. Altii, isi iau cate un ajutor, cica pentru a le da mana, a-i ajuta sa se ridice din noroiul vietii. Apare, insa, o intrebare: ''Ce te faci, cand iti vei da seama ca, de fapt ai devenit dependent si de acea mână care te ridica din tină?'' Bine e de cei ce reusesc sa se ridice din acea ţărână cu propriile forte, precum renaste pasarea Phoenix din propria cenusa. Intradevar este calea cea mai dureroasa si mai anevoioasa, dar, o data ridicat, ridicat ramai. Se poate spune ca vei constientiza valoarea muncii tale, o vei pretui. Atunci cand te ridici tinandu-te de acea mana, chiar si ea invizibila, usor vei cadea din nou. Si daca nu vei avea destula putere de caracter, si de vei avea ghinionul sa cazi din nou, ce te faci, cine te mai ridica?!

            Daca de fiecare data am incerca sa fim mai buni pentru cei din jur si, in primul rand mai buni pentru noi insine (buni in toate sensurile posibile), am forma o lume mai buna; o lume formata din oameni mai buni nu poate sa fie decat mai buna.